Elevii încep simularea pentru Bacalaureat 2019 cu proba la Limba și literatura română

Elevii încep simularea pentru Bacalaureat 2019 cu proba la Limba și literatura română


Aproximativ 300.000 de elevi vor participa la simularea examenului de Bacalaureat. Simularea începe luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română.

Simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, în perioada 18 – 21 martie, la nivel naţional.



SIMULARE BACALAUREAT 2019. Simularea se adresează elevilor înscrişi în clasele a XII-a/zi şi a XIII-a seral/ frecvenţă redusă la începutul anului şcolar 2018 – 2019. Totodată, această simulare implică şi participarea elevilor claselor a XI-a zi şi a XII-a seral/ frecvenţă redusă, învăţământ de masă (în total, aproximativ 300.000 de elevi), după cum precizează reprezentanți ai Ministerului Educaţiei.

SIMULARE BACALAUREAT 2019. Elevii care fac parte din minorităţile naţionale vor susţine – marţi – proba la limba şi literatura maternă din cadrul simulării Bacalaureatului.

SIMULARE BACALAUREAT 2019. Probele încep la ora 9.00. În fiecare sală vor fi distribuite subiectele, iar accesul elevilor în sălile de examen este permis doar până la ora 8.30. Elevii au la dispoziție trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.

Subiectele sunt elaborate de către specialişti ai Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro.  Subiectele sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor – pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.



Corectarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. Dacă nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi varianta de a solicita sprijin din partea profesorilor care activează în alte şcoli, informează digi24.ro.

Citeste si  Laurette, despre cel mai greu moment din viața sa. "A trebuit să lupt pentru custodia fetiței mele timp de doi ani"

SIMULARE BACALAUREAT 2019. „Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată. Evaluarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli”, precizează reprezentanți ai Ministerului Educației, preluați de antena3.ro.

SIMULARE BACALAUREAT 2019. Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Vor fi efectuate discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral. Toate acestea au în vedere adoptarea unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind, bineînțeles, îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

SIMULARE BACALAUREAT 2019. Notele obţinute nu se contestă şi pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinţii acestora.



Simulare probe scrise ale examenului de bacalaureat – CALENDAR

18 martie 2019 – probă scrisă – Limba şi literatura română

19 martie 2019 –  – probă scrisă Limba şi literatura maternă

20 martie 2019  – proba scrisă – proba obligatorie a profilului



21 martie 2019 –  – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării (se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a)

Citeste si  Ultima oră! Viorel Lis a rămas fără pensia uriașă! Ce a decis instanța

29 martie 2019 – Afişarea rezultatelor.

Sursa