cum să câștigi 3 milioane de euro pe an din sare, mălai și ulei

cum să câștigi 3 milioane de euro pe an din sare, mălai și ulei




O stranie combinație de mălai, sare și ulei, născută la jumătatea anilor ’90 în curtea unei case din Ploiești ca experimentul a doi prieteni, avea să cucerească România și piețele externe.





Urmează o poveste despre invenții și pufuleți, cu o doză de parfum local, presărată cu multă ambiție și un profit de aproape 3 milioane de euro la finalul anului trecut.

Pe (tot mai) aglomeratul drum național care leagă Bucureștiul de stațiunile de pe





Valea Prahovei, în dreptul localității Băicoi, turnul roșu din curtea fabricii Phoenixy atrage invariabil privirile.

Este locul din care pleacă anual mii de tiruri încărcate cu tone de pungi de pufuleți Gusto, atât în România, cât și înspre alte 19 țări din întreaga lume.





Este centrul unui business născut în tranziția autohtonă din naivitate, din dorința de a construi o mică afacere și din obsesia pentru mecanisme perfecte.

Astăzi, la 25 de ani distanță, cifrele confirmă că a fost un pariu reușit: pufuleții produși aici înghit aproape 70% din piața de





profil, după un 2016 în care compania Phoenixy a avut afaceri de 21,2 milioane de euro și un profit de aproape 3 milioane de euro.

Iar, pe termen scurt, reperul 2020 ar putea prinde compania cu o fabrică în afara țării.

Și toate acestea dintr-un produs care se luptă pufuleț la pufuleț cu multinațio­nalele din domeniu.

Ploiești, 1992. Sunt anul și locul în care este înre­­gis­­tra­­tă la Registrul Comerțului compania Phoenixy, deținută de Eliodor Apostolescu și

Cătălin Nour, studenți la vremea aceea la Facultatea de Electro­­teh­­nică din cadrul Politehnicii București.

Inițial, au început afacerea cu înghețată și prafuri de înghețată, dezvoltând un sistem de distribuție cu cărucioare stradale și o rețetă proprie. Vindeau înghețata în Ploiești, pe timpul verii, în perioada vacanței.

Timpul a trecut însă, facultatea se terminase și voiau să construiască ceva mai durabil, nu doar o afacere sezonieră.

Așa au ajuns la pufuleți și la ceea ce avea să devină brandul Gusto.

„Când am ales numele «Gusto», mi s-a părut că sună foarte bine pentru un produs alimentar“, povestește Eliodor Apostolescu.

Astăzi, din începuturile lor antreprenoriale au rămas o statuie din marmură ce reprezintă o în­ghe­țată și câteva ilustrații înrămate ale aceluiași produs, aflate la parterul sediului lor din Băicoi.

De fapt, toate momentele și oamenii care au fost importanți pentru afacere sunt imortalizați în diverse ipostaze, ca într-o galerie a unui muzeu

– la primul etaj sunt tablourile fondatorilor, dar și unul al mamei lui Eliodor Apostolescu, pentru că și de ea se leagă începuturile afacerii.

Jos, la parter, pe o bancă este turnată, în mărime naturală, fiica lui ținând în mână o pungă de pufuleți – probabil, de ea se va lega viitorul Gusto. Dar să o luăm cu începutul.

Cei doi tineri ploieșteni au început să lucreze în garajul din curtea casei mamei lui Eliodor Apostolescu.

Curtea a devenit un laborator, iar garajul s-a transformat într-o mică secție de producție.

Au cumpărat în acea perioadă primul expandor (apa­ratul care ajută la for­marea pufuleților) de la o fa­brică autohtonă, o copie a unui echipament nem­țesc.

Citeste si  Horoscop Mihai Voropchievici pentru final de an. Din septembrie, multe zodii vor avea parte de schimbări majore

„Bineînțeles că mergea catastrofal, oamenii îl copiaseră grosier și nu știau, de fapt, principiul de funcționare.

Partea bună și norocul meu au fost că, din când în când, câte un pufuleț ieșea diferit față de restul. Cam așa cum sunt ai mei acum“, po­ves­tește antreprenorul Eliodor Apostolescu.

Pentru electrotehnistul Apostolescu, faptul că pufuleții nu ieșeau identici a fost marea provocare: să reușească să stabilizeze producția.

A învățat componentele expandorului pe dinafară și, constant, mergea la un atelier de strungărie unde pu­tea să modifice piesele așa cum credea el de cuviință.

Scopul său era să descopere parametrii tehnologici care l-ar fi putut ajuta să aibă producția la același nivel de calitate.

„Am lucrat cu un strungar și cu un frezor care mi-au făcut piesă după piesă până când am avut șansa să îmi iasă produsul așa cum voiam.“

Din ajustare în ajustare a refăcut practic din te­melii aparatul, pentru ca, în 1995, să reu­șească să stabilizeze producția.

Întrebat dacă își imagina, la vremea respectivă, că o să aibă succes cu acest produs, răspunde prompt: „Sincer? Da!

Când am reușit să pun la punct tehnologia de producție, m-am uitat la toată lumea din jurul meu și le-am spus: «Uitați-vă bine la acești pufuleți, fiindcă o să îi vând și în Ame­rica»“.

O invenție și un patent. Zece ani mai târziu pleca la Barcelona, la un târg unde erau prezenți toți marii producători de snackuri,

cu gândul să cumpere expandoare profesionale, mai ales că afacerea tot creștea pe plan național. Au văzut a­co­lo și ori­gi­nalele expandoarelor cu care au lucrat ei la înce­puturi.

El și parte­­ne­­rul său de afaceri aveau cu ei pun­­­­gile de pufuleți pe care le pro­­­­du­ceau în România pentru a le arăta „gi­ganților“ din domeniu cam ce fel de produs și-ar fi do­­rit să obțină.

„Toți mi-au zis: dar cum ai reu­­șit să faci structura asta? Că noi ne chi­nuim de 30 de ani și nu ne iese. Atunci am luat pufuleții și ne-am întors acasă.“

Și-au dat seama că stau pe o mină de aur și și-au brevetat teh­­nologia de expan­dare. Nu vor nici acum să vândă licențe pentru multiplicarea rețelei.

„Pentru brevet mi s-au oferit 2 milioane de dolari, plus 30% din producția echipamentelor pe tot globul.

Am refuzat, fiindcă eu cred că pot vinde singur pufuleții respectivi“, mărturi­sește antreprenorul ploieștean.

De altfel, bucătăria secretă a tehnologiei pe care au dezvoltat-o a rămas un mister pentru competiție și până în prezent.

„Știți ce este complicat? Ca cineva să urmeze pașii de gândire pe care i-am avut eu.“

În timp, lucrurile au evoluat, iar acum tehnologia nu mai ține exclusiv doar de utilaj, devenind mai degrabă o combinație complicată de tehnologie cu noțiuni de agricultură.

Pentru a reuși să obțină textura dorită, Phoenixy folosește mălai rezultat din porumb cultivat în România, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Austria.

Rețeta pornește de la porumbul cultivat în soluri diferite și boabele strivite în diverse tehnologii de morărit.

Citeste si  Medicii care au tratat victimele accidentului atomic din Rusia se tem

„În zona noastră și în Bulgaria se obțin pufuleți foarte uscați, ca un burete. Cu mălai din nordul țării, Ungaria sau Austria, se obțin unii foarte tari.

Totul se da­­to­­rea­­ză solului și condițiilor climaterice“, explică antre­pre­no­rul. Iar formula finală este un amestec din toate aceste materii prime știut doar de ei.

Din Băicoi până în SUA. În timp, afacerea mică s-a umflat precum boabele de porumb în expandor.

Un produs relativ ieftin, adaptat pieței din România, cu marje mici, a tot cucerit te­ren la nivel națio­nal.

Dacă, până în 2005, fabrica funcționa în Ploiești, ulterior, s-a do­vedit prea mică, astfel încât, din 2006, toată pro­ducția a fost mutată la Băicoi, acolo unde cei doi antreprenori au cumpărat un teren de 30 de hec­tare.

Organizațional, Cătălin Nour (48 de ani) se ocupă de buna funcționare a fabricii, iar Eliodor Apostolescu (48 de ani) de tot ce înseamnă dezvoltarea companiei.

Dacă dezvoltarea pe plan local a urmat pașii tradiționali, ieșirea pe piețele externe s-a făcut mai puțin convențional, în 2006-2007.

Nu erau neapărat pregătiți cu un plan de business destinat extinderii, ci extinderea a venit către ei.

Primii ani de la intrarea României în UE au generat și un val de plecări ale românilor în

statele europene, care au dorit să ducă peste hotare și produsele cu care erau obiș­nuiți acasă. Iar pufuleții n-au fost o excepție.

Doar că produsele Gusto au ajuns să fie prezente în majoritatea magazinelor deschise de comunitățile românești și, astfel, și europenii au început să prin­­­dă gustul lor.

Însă faptul că erau asociați cu un brand al „imigranților“, că sunt „un pro­­dus pentru români“

al unei firme mici venite dintr-un oraș su­biect inepuizabil de ironii, le-a creat dificultăți în intrarea pe rafturile marilor maga­zine la categoria principală.

I-a „salvat“ faptul că pungile de pufuleți se vindeau ca pâi­­nea caldă.

Apostolescu știe cifrele pe dinafară, mai ales că mer­­ge personal la negocieri cu reprezentanții lan­țurilor de magazine.

Fără să facă pauză, înșiră cifre după cifre: brandurile de snac­kuri (inclusiv chipsuri) care aparțin multinațio­nalelor în domeniu vând circa

nouă pungi pe magazin, în timp ce pu­­fu­­le­­ții Gusto au o vânzare săptă­mânală între 50 și 170 de pungi pe ma­­gazin.

Așa au reușit să ducă Gus­­to pe raftul principal al retailerilor, chiar și în lan­­țu­­ri­­le mari, precum Aldi sau Lidl, unde proporția măr­­ci­­lor proprii este mai mare decât cea a brandurilor in­­dependente.

„Pentru noi, a fost o muncă de pio­­nie­­rat să reușim să spargem piața, iar acest lucru a fost per­­mis și de vânzările bune pe care le rea­li­zează pro­­dusul“, spune cofondatorul Phoenixy.

Acum sunt prezenți direct în peste 20 de țări, iar prin distribuitori ajung probabil în mai multe.

Pe termen mediu, și-au propus să își întărească poziția în țările europene și să deschidă și mai mult porțile către Statele Unite.

Sursa