„Mai am multe de învățat. Acesta cred eu că este drumul către progres”

Margareta Pâslaru: „Mai am multe de învățat. Acesta cred eu că este drumul către progres”

 

„George Grigoriu este cel care a remarcat timbrul meu vocal. Eram elevă, aveam 15 ani și jumătate și a fost o întâlnire nemapoimenită, atunci, la Casa de Cultură. El a compus pentru mine Chemarea mării’, care a devenit ulterior un mare șlagăr și a avut, pentru vremea aceea, vânzări record”, își amintește cunoscuta artistă.

De altfel, record a fost și numărul de compozitori, peste 60, care au scris de-a lungul timpului cântece pentru ea.



Margareta Pâslaru era, așadar, o copilă atunci când a devenit celebră. Iar domnul Cornescu, directorul Televiziunii, le atrăgea atenția celor de la machiaj să nu fie fardată prea mult atunci când apărea pe post.

„”Trebuie să vină cu carnetul de la școală să-l vedem. Dacă are note bune cântă, dacă nu, nu cântă. Și nu-i mai faceți ochii atât de mult, că e elevă”, așa spunea”, povestește Margareta Pâslaru.

Întrebată de gazda emisiunii, Oana Turcu, ce înseamnă cei peste 60 de ani de carieră, cunoscuta artistă explică: „Înseamnă lucru, înseamnă pasiune. Lucrul zilnic este foarte important. Și astăzi încerc să-mi perfecționez meșteșugul, și astăzi sunt încă lucruri pe care le învăț și le studiez. Mai am multe de învățat. Acesta cred eu că este drumul către progres”.



Citește și: EXCLUSIV / Libertatea a găsit-o pe fetița româncă a cărei voce a impresionat Suedia. Părinții au învățat-o limba maternă: „Când visez, visez românește”

Sursa

Citeste si  Cine este Ema Stoian, golden buzz-ul dat de Andra la Românii au talent