Fiica lui R. Kelly spune despre tatăl ei că „este un monstru”

Meghan Markle se simte „mizerabil”, în timp ce prințul Harry este „măcinat de vină”. Ce se întâmplă în cuplul regal

Joe Buku Abi, pe numele său adevărat Joann Kelly, a postat pe Instagram un mesaj în care spune că a fost „devastată” de recentele acuzații din documentarul Surviving R Kelly.

Tânăra de 20 de ani a spus că nu l-a mai văzut sau vorbit cu el de ani de zile, și l-a numit un „monstru” și un „tată oribil”.



„A fost foarte dificil să procesez totul”, a scris ea într-un text Instagram Story. „Nu îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima tot ce simt”.

Ea a spus că nu a vrut să vorbească despre viața ei personală pe social media, dar din cauza presiunii uriașe la care este suspusă simte că acum este momentul potrivit să o facă. „Acest monstru despre care mă întrebați toți este tatăl meu. Sunt conștientă ce fel de om este. Am crescut în acea casă”, a mai spus tânăra.

Mesajul vine în urma difuzării săptămâna trecută în SUA, a unui documentar incendiar, în care mai multe femei au ales să rupă tăcerea şi să povestească cum au fost manipulate, controlate şi abuzate sexual de R. Kelly.

Dezvăluirile acestora au loc în contextul în care R. Kelly mai fusese vizat de acuzaţii de abuz sexual, iar în 2008 fusese judecat în urma unor acuzaţii de pornografie infantilă, pentru care fusese achitat.



Kelly este în prezent vizat de o anchetă penală în legătură cu ultimele acuzaţii, pe care le neagă în întregime.


Citește și: Cum a învățat Donald Tusk limba română în două zile. Românul care a tradus discursul: „Am făcut o înregistrare audio’


 

Sursa

Citeste si  Fiica cântăreței Ileana Șipoteanu și a compozitorului Dumitru Lupu, în doliu. "Astăzi a plecat la ceruri să fie alături de tata"