Surpriză de Sărbători pentru Zina Dumitrescu. «A vorbit cu fiul său la telefon. Vine să o vadă»

Surpriză de Sărbători pentru Zina Dumitrescu. „A vorbit cu fiul său la telefon. Vine să o vadă”

De mai bine de trei ani, Zina Dumitrescu a sperat că, într-o zi, își va vedea fiul. Fosta creatoare de modă nu a mai avut însă nici o veste despre singura sa rudă de sânge, care a abandonat-o în azil. A încercat să se obișnuiască cu ideea. Și, în ultimul timp, chiar a evitat să mai vorbească despre cel căruia i-a dat naștere.

Ion Cassian, directorul căminului de bătrâni care i-a devenit casă, a încercat să ia legătura cu Cătălin Negreanu. A reușit de câteva ori să vorbească la telefon cu el. Dar atât! După ani întregi de așteptare, cu multe momente în care gândul îi era departe, la fiul său plecat în Elveția, mama Zina a primit vestea cea mare.



„Mi-a spus că fiul ei a sunat-o și că vine să o vadă de Sărbători”, a mărturisit Ion Cassian pentru Libertatea. De câteva zile, de la acel telefon, fosta creatoare este mult mai veselă. Dar și așa, are momente în care preferă să se închidă în camera sa, să citească o carte sau să se uite la un film. Nici măcar bradul care deja a fost îmbodobit, la azil, nu o atrage în mod deosebit.

Cu analizele la zi

În urmă cu două săptămâni, Zinei Dumitrescu i s-au făcut analizele de sfârșit de an. Fosta creatoare este, potrivit mărturisirilor lui Cassian, mult mai sănătoasă decât alți bătrâni aflați, de asemenea, la azil.

„La 82 de ani, analizele au fost mai bune ca ale altor doamne, mai tinere decât ea. Sunt în parametri normali, evident, ținând cont că totuși are o vârstă”, ne-a mai spus directorul azilului.

Sursa

Citeste si  Prima reacție a Roxanei Vancea, după ce Mihai Bendeac a anunțat că va fi tătic!