Partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, Adunarea Naţională, pe primul loc în sondaje, depășind pentru prima dată formaţiunea La Republique En Marche a președintelui Macron

Partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, Adunarea Naţională, pe primul loc în sondaje, depășind pentru prima dată formaţiunea La Republique En Marche a președintelui Macron


Partidul de extremă-dreapta Adunarea Naţională (RN) a depăşit pentru prima dată formaţiunea La Republique En Marche (LREM), apropiată de preşedintele Emmanuel Macron, în intenţiile de vot în perspectiva alegerilor europarlamentare din mai 2019, transmite duminică Reuters, preluată de Agerpres.

Un sondaj Ifop arată că LREM ar obţine 19% din voturi (faţă de 20% în sondajul din luna august), în timp ce partidul Adunarea Naţională, condus de Marine Le Pen, ar fi votat de 21% dintre francezi, în creştere cu patru puncte procentuale faţă de sondajul similar realizat la finalul lunii august.

Dacă se iau în calcul partidul suveranist condus de Nicolas Dupont-Aignan şi formaţiunile politice ale lui Florian Philippot şi Francois Asselineau, foşti colaboratori ai liderei RN care susţin ieşirea Franţei din Uniunea Europeană, partidele de dreapta franceze ar obţine împreună 30% din voturi, faţă de 25% la sondajul din urmă cu două luni.



Sondajul mai relevă că Republicanii, partid condus de Laurent Wauquiez , ar fi votat de 13% din electoratul francez, comparativ cu 15% în luna august.

Ancheta sociologică a fost realizată pe un eşantion de 1.000 de cetăţeni francezi cu drept de vot, pe 30 şi 31 octombrie.

Într-un sondaj Odoxa-Dentsu realizat la jumătatea lunii septembrie, partidele lui Emmanuel Macron şi Marine Le Pen se aflau la egalitate, cu aproximativ 21% din intenţiile de vot, în timp ce pe poziţia a treia se plasau Republicanii, cu 14% din intenţiile de vot.

Prăbușirea formațiunii En Marche are loc în același timp cu scăderea drastică în sondaje a fondatorului său, președintele francez Emmanuel Macron. Potrivit cotidianului La Libre Belgique, citat de Rador, Emmanuel Macron, se află la nivelul cel mai jos în opinia francezilor.



Citeste si  FOTO. Asta, da, aroganță! Ce a făcut un bucureștean după potopul de vineri

”Nimic nu-i mai merge lui Emmanuel Macron”, notează jurnaliștii belgieni. ”După o perioadă catastrofală marcată de demisia mai multor miniştri, locatarul de la Palatul Elysée îşi vede cota de popularitate scăzând. Potrivit barometrului YougGov pentru Le HuffPost şi Cnews, Emmanuel Macron mai pierde din popularitate la acest început de noiembrie. Într-adevăr, numai 21% dintre francezi ar mai avea o imagine bună despre acţiunea sa. Preşedintele scade şi mai mult în opinia femeilor (numai 18% dintre franţuzoaice mai au o părere bună despre Macron) şi în opinia persoanelor de 35-54 de ani (18%)”, mai notează aceștia.

Potrivit publicației, este cel mai prost scor realizat de locatarul de la Palatul Elysée. Nici imediat după cazul Benalla n-a înregistrat preşedintele o asemenea scădere a cotei sale de popularitate. O lovitură dură pentru Emmanuel Macron, care tocmai şi-a remaniat guvernul, dorind să lase în urmă controversele acestei toamne. Dar vizibil, acestea au lăsat o urmă de neşters pe care o remaniere ministerială nu a putut-o face să dispară.

Foto: Marine Le Pen / Sursa: Facebook

Sursa