Incendiu la o hală din Craiova! Au intervenit cinci autospeciale



Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, la o hală din zona Pieței Vechi din centrul Craiovei. Cinci autospeciale intervin pentru stingerea flăcărilor.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi seară, la un incendiu izbucnit la o hală din zona Piaţa Veche a municipiului Craiova, la faţa locului deplasându-se cinci autospeciale cu apă şi spumă.

La fața locului s-au deplasat cinci autospeciale

A fost afectată o suprafață de 800 de metri pătrați

Echipele de intervenţie ajunse la locul incendiului au constatat că este afectată o suprafaţă de 800 de metri pătraţi de acoperiş şi cinci standuri din hala respectivă. Deocamdată, nu există informaţii despre persoane rănite. Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, căpitan Florin Cocoşilă, a declarat că suprafața afectată de este 800 de metri pătrați de acoperiș.



”Sunt afectate cinci standuri, fără victime”, a spus căpitan Florin Cocoşilă. Potrivit acestuia, se intervine cu cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă.

SURSA

Citeste si  Sinucidere, crimă sau accident?! "Cutia neagră" a mașinii spune adevărul despre moartea lui Răzvan Ciobanu