Un elev în cârje din Baia Mare a fost lovit cu capul în gură de un profesor

Un elev în cârje din Baia Mare a fost lovit cu capul în gură de un profesor. Acuzația deosebit de gravă este susținută și de alți câțiva colegi de-ai săi. Aceștia declară că ar fi fost bruscați pentru a ieși mai repede în pauză. Părinții elevului spun că vor depune o plângere la Poliție, împotriva profesorului de biologie, iar conducerea Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” a întrerupt colaborarea cu respectivul profesor.

Elevul lovit susține că scena reprobabilă s-a petrecut după ora de curs, la începutul pauzei. Profesorul a rămas singur în clasă cu elevul, după ce i-a scos afară din sală pe toți colegii acestuia. Copiii spun că pentru a elibera sala cât mai repede, unii au fost bruscați de profesor. Elevul lovit are probleme temporare de mobilitate de câteva săptămâni, acesta deplasându-se cu ajutorul unor cârje.

„Noi i-am spus domnului profesor că renunțăm la colaborare, până când vom face cercetări Dânsul este colaborator, pensionar, vom vedea ce s-a întâmplat, vom vedea și ce spun ceilalți copii. Domnul profesor a recunoscut, oarecum, că i-a grăbit să iasă din clasă, pentru că la noi oricum ies în pauză în timpul pauzei, iar băiatul oricum rămânea în clasă pentru că avea probleme la picior. A fost o conjunctură nefavorabilă copilului, pentru că, dacă era apt, probabil că pleca și dumnealui din clasă”, a declarat Train Covaciu, directorul liceului, potrivit . Acesta a mai adăugat că este cuvântul unuia împotriva cuvântului celuilalt.

Original Article

Citeste si  Mircea Ungureanu, lăutarul care a provocat tragedia din Iaşi, este în comă de gradul 3. Tânărul pe care l-a omorât abia se căsătorise